Colecţii cărţi / 2008

Recuperarea în bolile neurologice

Autor(i) : Anca HÂNCU, Daniela ZGUMA
An publicare : 2008
ISBN : 978-973-732-090-2
Conţinut : download PDF

INTRODUCERE
Recuperarea neurologică este un proces activ prin care bolnavii cu dizabilităţi neurologice sunt ajutaţi să ajungă la o recuperare completă sau, dacă acest lucru nu este posibil, să realizeze un potenţial optim fizic, mental şi social care să le permită integrarea într-un mediu de viaţă adecvat.
În România există o deficienţă mare în ceea ce priveşte recuperarea neurologică. Numărul mic al centrelor de recuperare, lipsa unor programe naţionale de educare a populaţiei, a unor cursuri pentru kinetoterapeuţi şi asistente, a dus la creşterea numărului de bolnavi cu dizabilităţi neurologice. De altfel, Federaţia Europeană a Societăţilor de Neurologie (EFNS) a constatat că recuperarea neurologică e foarte puţin dezvoltată în toată Europa. De aceea EFNS încurajează guvernele şi universităţile să facă investiţii în acest domeniu. De asemenea, susţine cercetarea şi cooperarea internaţională în vederea emiterii unor ghiduri clinice şi educaţionale pentru aceşti bolnavi.
De ce sunt importante centrele de recuperare? În primul rând s-a dovedit beneficiul pe care îl aduc în îmbunătăţirea evoluţiei bolnavilor. Ameliorarea deficitului motor creşte independenţa acestor bolnavi. Sunt reduse complicaţiile inutile ce pot apare (de exemplu spasticitatea) şi necesitatea reinternării într-un spital. Medicul poate da sfaturi utile bolnavului şi familiei. Centrele de recuperare reprezintă puncte de contact pentru informarea pacienţilor şi a celor ce îi îngrijesc.
Recuperarea neurologică este diferită de alte specialităţi medicale. Este practic un proces de educare al bolnavilor cu scopul de a-i ajuta să facă faţă vieţii de familie, la serviciu şi sa fie cât mai independenţi posibil. Practic îi învaţă pe bolnavii cu dizabilităţi să-şi facă noi planuri de viaţă adaptate la circumstanţele lor particulare. Cu alte cuvinte nu este un program făcut pentru aceşti bolnavi, ci este făcut chiar de ei înşişi cu ajutorul unor specialişti. Recuperarea nu se adresează doar deficitului fizic al pacientului, ci trebuie să ţină cont şi de consecinţele psihologice pe care le are boala, dar şi de mediul social în care va trăi acest bolnav. În recuperarea neurologica este nevoie de colaborarea unei întregi echipe de specialişti (kinetoterapeut, neurolog, servicii sociale, etc.).
Se pare că nu deficitul neurologic le restricţionează activitatea acestor bolnavi, ci mai degrabă organizarea societăţii îi discriminează. Societatea ar trebui să fie educată să îi accepte şi să-i susţină, atât fizic cât şi prin atitudine, pe bolnavii cu dizabilităţi.
Medicul are un rol important în recuperarea bolnavului, mai ales imediat după faza acută a bolii (după un accident vascular cerebral sau o leziune traumatică a măduvei spinării). Dar şi în bolile cronice, cum ar fi scleroza multiplă, el are rolul de a preveni complicaţiile inutile şi de a reduce limitarea activităţilor.
Recuperarea neurologică cuprinde trei compartimente de activitate:
- reducerea deficitului neurologic (motor, ataxic, senzitiv, sfincterian, etc.);
- învăţarea unor mişcări şi activităţi noi adaptate situaţiei bolnavului;
- modificări în mediul de trai, care să-l ajute să minimalizeze consecinţele handicapului.
Medicul trebuie să lucreze în parteneriat cu bolnavul şi familia lui. El trebuie să le dea toate informaţiile necesare despre natura bolii şi prognosticul ei. Trebuie să asculte care sunt necesităţile bolnavilor şi ale familiei lor şi să lucreze în colaborare cu alţi specialişti.
Un punct important în recuperare îl constituie stabilirea scopului principal şi strategia pe termen lung. Pentru unii bolnavi scopul este reîntoarcerea la un stil de viaţă normal. Pentru alţii important este ca ei să se întoarcă acasă şi să fie ajutaţi de cineva în activităţile obişnuite. În momentul în care este stabilită o ţintă realistă care trebuie atinsă, următorul pas îl reprezintă stabilirea paşilor care trebuie urmaţi. De exemplu, dacă pentru un pacient scopul pe termen lung este mersul fără ajutor, atunci se stabilesc mai multe etape: mai întâi statul în şezut fără sprijin, apoi statul în picioare fără ajutor, mersul cu ajutorul unei persoane, apoi cu ajutorul unui dispozitiv pentru mers şi abia la final mersul independent.
Există cinci categorii de bolnavi cu dizabilităţi:
1. Bolnavi care se recuperează total şi fără ajutor (de exemplu cei cu accident vascular cerebral minor).
2. Bolnavi care se recuperează progresiv şi se pot întoarce la activităţile de dinainte de boală (cei cu traumatism cranio-cerebral).
3. Bolnavi care nu se vor reface prea mult şi rămân cu deficit (cei cu accident vascular sever).
4. Pacienţi care se deteriorează progresiv (cei cu boală Parkinson sau scleroză multiplă).
5. Bolnavi la care boala progresează rapid (de exemplu cei cu tumori maligne cerebrale).
Recuperarea neurologică se adresează în primul rând celor din categoriile 2, 3 şi 4. Cei din ultima categorie nu beneficiază de recuperare în sensul tradiţional, dar au nevoie de suport simptomatic. Chiar dacă eforturile echipei de medici sunt direcţionate către dizabilităţile recuperabile, totuşi nu trebuie uitate problemele pe care le au cei cu afecţiuni progresive.
Centrele de recuperare tradiţionale sunt amplasate în spitale şi se adresează mai ales bolnavilor ce au avut o afecţiune acută (după un accident vascular cerebral sau după un traumatism medular). Astfel că mulţi bolnavi cu deficite neurologice care nu necesită de cele mai multe ori internare într-un spital (de exemplu cei cu boală Parkinson sau scleroză multiplă) nu pot avea acces la aceste centre. Pentru aceşti bolnavi asistenţa primară e foarte importantă. Înfiinţarea unor echipe şi centre de recuperare în comunitate e foarte importantă. Aceste echipe ar trebui să petreacă o parte din timpul lor în comunitate pentru a asigura suportul fizic şi psihologic pentru aceşti pacienţi.
Numeroasele cercetări care s-au făcut în ultimii ani în neurologie au ajutat recuperarea neurologică să se aşeze pe un fundament ştiinţific. Dezvoltarea unor domenii precum neuroplasticitatea sau neuroimagistica va avea un rol important în recuperare. Vor putea determina factorii predictivi pentru recuperare şi se vor putea monitoriza astfel efectele anumitor tehnici. Marea majoritate a centrelor de recuperare nu au neuroimagistică, dar probabil că situaţia se va schimba în următorii ani.
Această carte tratează noţiuni de bază ale câtorva afecţiuni neurologice, precum şi anumite concepte şi principii în procesul de recuperare.
Se adresează studenţilor facultăţilor de medicină, de balneofizioterapie precum şi medicilor specialişti şi kinetoterapeuţilor.