logo editura andrei saguna pic
 

Colecţii cărţi / 2008

Image

Tratamentul în cancerul gastric avansat

Autor(i) : Cezar-Vicenţiu BATALĂ
An publicare : 2008
ISBN : 978-973-1709-47-5
Conţinut : download PDF

Autorul face referiri în această carte la o boală extrem de gravă şi capricioasă: cancerul gastric. Prima parte a lucrării reaminteşte date generale despre anatomia şi fiziologia stomacului şi despre neoplasmul gastric, menite să ofere o bază de pornire a discuţiilor. Desigur acest capitol arhicunoscut de catre anatomişti şi fiziologi redă noţiuni utile chirurgiei stomacului care sunt insoţite de imagini anatomice, histologice, vasculare, fiziologice, etc. Reglarea secreţiei gastrice şi multe alte elemente sunt abordate tangenţial dezvoltând în capitolul doi problemele despre cancerul gastric.
Un capitol foarte important este cel în care se dezbate Chirurgia multiorganică a cancerului gastric. Lucrarea are un suport imagistic şi de selectie a protocoalelor terapeutice cele mai avantajoase precum şi un subcapitol separat pentru metodele moderne de rezecţie sau distrugere a metastazelor hepatice, cu criteriile care impun una sau alta din căile de atac a acestora (hepatectomii reglate sau atipice, chimioterapia intraarterială, criochirurgia, alcolizare percutanată, chimioembolizare intraarterială cu Lipiodol, imunoterapia, radioterapia, etc.).
Într-un capitol tratat separat se regăseşte şi ultima metodă de tratament al micrometastazelor, fiind vorba de chimiohipertermia aplicată pentru prima dată în România în Clinica de Chirurgie II a Spitalului Clinic de Urgenţă din Constanţa (Prof. Univ. Dr. Vasile Sârbu, Dr. Maciuceanu) cu descrierea metodei, a avantajelor şi limitelor acesteia.
Sunt sigur că această carte va trezi un real interes şi se va regăsi în biblioteca multor practicieni şi recomandăm publicarea acestei cărţi pentru a se pune la dispoziţia tinerilor medici şi chirurgi.


Prof. Univ. Dr. Vasile Sârbu
Şeful Clinicii Chirurgie II Spitalul Clinic de Urgenţă Constanţa
Vicepreşedintele Societăţii Române de Chirurgie