Colecţii cărţi / 2008
Pregătirea teoretică a elevilor din învăţământul liceeal în cadrul disciplinei Educaţie fizică
Autor(i) : Daniel DOCU-AXELERAD
An publicare : 2008
ISBN : 978-973-1709-38-3
Conţinut : download PDF
INTRODUCERE
Educaţia fizică şcolară este una dintre disciplinele de învăţământ care asigură nu numai dezvoltarea fizică ci şi pregătirea teoretică a elevilor la diferite trepte de învăţământ.
Concepţia de bază a educaţiei fizice şcolare la etapa actuală este formarea la elevi a unui sistem de cunoştinţe şi motivaţii, care vor contribui la formarea deprinderilor practicării sistematice a exerciţiului fizic pe parcursul vieţii.
Conform surselor literare autohtone şi străine (I.Mitra, A.Mogos, 1980; L.Matveev, A.Novicov, 1980; V.Farcaş, 1982; G.Cârstea, 1997; B.Лях, 1998; Максименко, 2005) este evident faptul că practicarea conştientă şi sistematică a exerciţiului fizic sunt premise clare de menţinere a sănătăţii şi perfecţionarea condiţiei fizice a oricărei persoane (M.Epuran, 1982; A.Dragnea, 1990; E.Firea, 2003; А.Матвеев, 2005).
Actualmente învăţământul preuniversitar din România, inclusiv şi cel de educaţie fizică, a aderat la standardele europene de instruire. Acest lucru impune noi reforme, atât în documentele de organizare, cât şi în metodologia desfăşurării procesului instructiv-educativ în toate tipurile de instituţii preuniversitare.
Analizând documentele de bază ce asigură organizarea şi desfăşurarea educaţiei fizice şcolare (curriculumul, programa şcolară, etc.) se evidenţiază clar că accentul de bază este pus pe dezvoltarea calităţilor motrice, formarea deprinderilor şi priceperilor motrice, dezvoltarea fizică şi funcţională a elevilor. Cu toate acestea, spre deosebire de alte discipline de învăţământ, este neglijat comparti-mentul ce ţine de pregătirea teoretică a elevilor în cadrul educaţiei fizice şcolare.
În literatura de specialitate (G.Chiriţă, 1972; А.Хан, 1984, В.Ашмарин, 1990; M.Dragomir, 1999; M.B.Şcarlat, E.Şcarlat, 2003; Е.Посьпех, 2006) se întâlnesc surse ce menţionează rolul pregătirii teoretice a elevilor în cadrul educaţiei fizice şcolare, acesta fiind destul de important şi necesar în formarea personalităţii elevului, precum şi însuşirea cu succes a disciplinei de studiu.
Cu toate acestea, până în prezent nu există un sistem bine argumentat de formare a cunoştinţelor teoretice a elevilor în cadrul educaţiei fizice şcolare la toate nivelele de instruire. În documentele de organizare a educaţiei fizice şcolare nu sunt stipulate cerinţele concrete faţă de însuşirea cunoştinţelor teoretice, precum şi norme concrete de evaluare al acestora.
Toate acestea, fac ca tema lucrării de faţă, prezentată sub forma unei cercetări, să fie una destul de actuală şi necesară teoriei şi practicii educaţiei fizice şcolare şi necesită o argumentare experimentală, în cazul dat cu elevii treptei liceale.
Obiectul acestei cercetări îl constituie procesul instructiv-educativ de formare a cunoştinţelor teoretice a elevilor treptei liceale în cadrul educaţiei fizice şcolare.
S-a presupus că elaborarea şi aplicarea în practică a metodicii de formare a cunoştinţelor teoretice la elevii treptei liceale în cadrul educaţiei fizice şcolare, va contribui esenţial la sporirea eficacităţii procesului instructiv-educativ, care se va reflecta prin formarea unui sistem de cunoştinţe teoretice din domeniul educaţiei fizice; sporirea calităţii însuşirii conţinutului curriculumului şcolar; formarea deprinderii de practicare conştientă a exerciţiului fizic; dezvoltarea multilaterală a elevilor în plan fizic şi morfologic.
Scopul lucrării constă în elaborarea şi implementarea metodi-cii de formare a cunoştinţelor teoretice în procesul instructiv-educativ la disciplina „Educaţie fizică” cu elevii treptei liceale. Acest scop subsumează mai multe obiective, care reprezintă nucleele în jurul cărora cercetarea, ce constituie baza acestei lucrări, s-a materia-lizat. Aceste obiective pot fi rezumate astfel:
1. Studierea conţinutului teoriei şi practicii educaţiei fizice şcolare privind pregătirea teoretică a elevilor treptei liceale.
2. Evaluarea şi analiza procesului de instruire a elevilor treptei liceale în cadrul educaţiei fizice şcolare.
3. Determinarea conţinutului metodicii de formare a cunoştin-ţelor teoretice a elevilor treptei liceale în cadrul educaţiei fizice şcolare.
4. Argumentarea experimentală a eficienţei metodicii formării cunoştinţelor teoretice la elevii treptei liceale în cadrul educaţiei fizice şcolare.
Dimensiunile care fac din aceasta lucrare un instrument adecvat îndeplinirii scopului propus pot fi si ele de asemenea enumerate după cum urmează:
Inovaţia ştiinţifică a cercetării constă în faptul că pentru prima dată a fost întreprinsă încercarea de implementare a metodicii pregătirii teoretice a elevilor treptei liceale în cadrul educaţiei fizice şcolare. A fost determinat conţinutul pregătirii teoretice şi condiţiile de realizare a acestora în cadrul educaţiei fizice şcolare la nivelul treptei liceale.
Importanţa teoretică a cercetării constă în elaborarea şi argumentarea experimentală a metodicii de predare - învăţare - evaluare a cunoştinţelor teoretice în cadrul educaţiei fizice şcolare la nivelul treptei liceale, care urmează să asigure sporirea nivelului însuşirii calitative a disciplinei „Educaţia fizică”, exprimată prin realizarea obiectivelor de bază ale educaţiei fizice, formarea deprinderilor motrice din cadrul programului şcolar, precum şi dezvoltarea şi pregătirea fizică multilaterală a elevilor.
Valoarea practică constă în faptul că rezultatele cercetărilor pot fi utilizate cu succes în cadrul educaţiei fizice şcolare la toate treptele de învăţământ, atât în documentele de organizare a procesului educaţional, cât şi nemijlocit în cadrul tuturor formelor de instruire la disciplina „Educaţia fizică”. Elaborările în cauză pot fi implementate destul de eficient în procesul de instruire a studenţilor instituţiilor superioare de învăţământ de educaţie fizică şi sport în cadrul disciplinei „Teoria şi metodica educaţiei fizice”.